De ce vezi fantome: explicații pentru fenomenul care ne sperie

După ce am văzut și Insidious: Chapter 3, am luat înțeleapta decizie de a renunța la filmele horror. Și nu pentru că m-aș fi speriat într-atât de tare, ci pentru că majoritatea mizează pe aceleași clișee, cu foarte puține variații. Iar fantomele care nu există sunt în toate ca să ne sperie.

În thrillerul SF Gravity, lansat în 2013, personajul jucat de Sandra Bullock rămâne captiv într-o capsulă în spațiu, în urma unei tragedii. Înfrigurată, îngrozită și singură, ea se resemnează acestui destin și închide rezervele de oxigen, într-o tentativă de suicid. Pe măsură ce începe să își piardă conștiința, este vizitată (sau nu) de astronautul jucat de George Clooney, pe care îl credea mort.

El îi oferă un discurs de încurajare și un plan de supraviețuire, apoi pleacă. Ea realizează că vizita nu s-a întâmplat în realitate, dar experiența îi dă totuși puterea necesară pentru a continua. Urmând planul bărbatului, reușește să supraviețuiască.

Cât de reală este teoria din film

De acord, filmul este SF, dar întâlnirea personajului feminin cu un altul imaginar, care apare într-un moment critic, este o experiență ceva mai comună decât ai crede. Psihologii o definesc drept „sensed presence” în engleză, iar fenomenul se întâmplă atunci când indivizii sunt izolați într-o situație sau mediu neobișnuit, când sunt implicate niveluri mari de stres și o temperatură scăzută. Indivizii care au trăit astfel de experiențe simt prezența unei ființe, iar acest sentimente variază în intensitate. Uneori, poate fi precum în cazul Gravity, și anume o persoană în carne și oase.

Există mai multe explicații științifice, iar unele includ variațiile atmosferice și geomagnetice, precum și senzațiile alterate induse de schimbările chimice ale creierului, la rândul lor determinate de stres, lipsă de oxigen și fluxul de hormoni, scriu cei de la Psychology Today.

Peter Suedfeld, psiholog, a spus că ne petrecem majoritatea timpului procesând stimulii externi și ambientali din universul înconjurător. Uneori, putem fi expuși la condiții pe care nu eram pregătiți să le percepem. Așadar, interacțiunea cu prezențe inexplicabile ar putea fi, în multe situații, un simplu rezultat al interferenței mai multor factori.

Cele mai complexe povești de acest tip au venit de la navigatori care au experimentat halucinații și experiențe în afara corpului. Un incident faimos îl implică pe Joshua Slocum, prima persoană care a călătorit singură în jurul lumii. Acesta a povestit că a avut un episod de toxinfecție alimentară și, simțindu-se rău, nu putea ține timona așa cum ar fi trebuit. În acel moment, de nicăieri, a apărut o prezență salvatoare care a făcut acest lucru pentru el. Sunt mulți oameni care au povestit evenimente similare, în care prezența supranaturală s-a arătat cât se poate de bine intenționată.

Totuși, nu se întâmplă doar în cazul persoanelor aflate în locuri și situații ciudate și periculoase, ci și în conjuncturi banale. Fenomenul are loc și după perioade îndelungate de reflecție și meditație și poate fi intensificat de stimulare fizică. De asemenea, se poate întâmpla în momentele de tranziție și de tensiune. Senzația este atât de intensă și pare atât de reală, încât este foarte greu să îi convingi pe cei care au avut parte de ea că e o simplă consecință a unor condiții neobișnuite.

Studiul care arată că totul e în mintea ta

Fenomenul a fost investigat de oamenii de ştiinţă de la Ecole Polytechnique Federale de Lausanne (EPFL), cu ajutorul a 12 voluntari legaţi la ochi şi al unui sistem robotic special. Dispozitivul robotic permitea voluntarilor să controleze, cu ajutorul degetului arătător, mişcările unui braţ mecanic articulat; mişcările erau transmise unui alt braţ robotic, aşezat în spatele subiecţilor şi care le atingea  spinările. Când mişcarea degetului subiectului şi atingerea pe spate din partea celui de-al doilea braţ robotic aveau loc concomitent, se crea iluzia că voluntarii se mângâiau singuri pe spate, o senzaţie deja destul de ciudată.

Dar ceva şi mai ciudat s-a întâmplat atunci când atingerea pe spate a fost întârziată cu 500 milisecunde faţă de mişcarea degetului. Un voluntar din trei a avut senzaţia că era privit şi atins de una sau mai multe entităţi „fantomatice”. În acelaşi timp, aveau senzaţia tulburătoare că erau traşi înapoi, spre mâna nevăzută care le atingea spatele.

Doi dintre voluntari au fost atât de terorizaţi de senzaţia de a fi înconjuraţi de fantome, încât au cerut cercetătorilor să oprească experimentul. Ei au indicat prezenţa mai multor „fantome” (chiar patru, în unele cazuri) în locuri în care nu se afla nimeni şi au declarat că au simţit cum fantomele le ating spinările cu degete nevăzute.

Iluzia se datorează unei întârzieri între mişcarea corpului în spaţiu şi procesarea de către creier a acestor mişcări. Anomalia a fost suficientă pentru a-i face pe voluntari să creadă că semnalele nu proveneau de la propriul lor corp, ci de la altcineva. Rezultatele experimentului au fost publicate în jurnalul Current Biology.

Recreând în laborator, pentru prima dată, senzaţia unei prezenţe străine, cercetătorii au confirmat că această senzaţie poate apărea, în condiţii normale, pur şi simplu ca urmare a unor „conflicte” între semnalele senzoriale şi cele motorii, ceea ce determină o alterare a perceperii propriului corp de către creier.

Specialiştii au constatat  că persoanele implicate prezentau tulburări în trei arii cerebrale specifice: cortexul insular, cortexul parieto-frontal şi cel temporo-parietal. Toate aceste trei regiuni ale creierului sunt implicate în conştiinţa de sine, mişcare şi perceperea poziţiei corpului în spaţiu.